Mircea Rednic a adus un brazilian în probe la Dinamo! Antrenorul vrea să întărească ofensiva „câinilor” înaintea returului

Mircea Rednic a adus un brazilian în probe la Dinamo! Antrenorul vrea să întărească ofensiva „câinilor” înaintea returului
  • Publicat:

Mircea Rednic este interesat să îl aducă la Dinamo pe atacantul brazilian Pedro Schizzi, care în aceste zile se află sub comanda sa, în probe.

Dinamo a terminat turul campionatului pe penultima poziție a clasamentului și își pune speranțele în play-out, unde numărul de puncte va fi înjumătățit, astfel că diferența față de celelalte formații care luptă pentru evitarea retrogradării nu va mai fi atât de mare. Mircea Rednic încearcă să formeze o echipă competitivă până în acel punct al sezonului, astfel că a adus mai mulți jucători în „Groapă”.

Ultimul venit este Pedro Schizzi, un brazilian cu origini italiene în vârstă de 21 de ani, care va semna cu Dinamo dacă îl va convinge la antrenamente pe tehnician.

Dinamo continuă campania de achiziții

Conducerea lui Dinamo a anunțat că s-a încheiat pentru moment cu transferurile, dar Mircea Rednic a reușit să îi convingă pe administratorii Iuliu Mureșan și Răzvan Zăvăleanu să îi mai permită încă o încercare. „Puriul” are încredere că Pedro Schizzi poate ridica nivelul ofensiv al echipei, astfel că l-a chemat în probe și va hotărî în perioada următoare dacă îl va păstra la echipă, conform Fanatik.

Atacantul, care ultima oară a evoluat în a doua divizie argentiniană, pentru Club Ferro Carril Oeste, are două apariții în echipa națională Under 15 a Braziliei. Pedro Schizzi impresionează prin fizicul său, având o înălțime de 1,88 metri și o greutate de 82 de kilograme.

Mircea Rednic speră că Schizzi va confirma și că va fi o soluție de luat în seamă pentru atacul lui Dinamo. Linia ofensivă a „câinilor” a dezamăgit în aceste prime 15 etape din Liga 1, astfel că antrenorul a transferat mai mulți fotbaliști care pot fi folosiți în avanposturi: Tomas Vestenyski (Slovenia, 25 de ani), Nikolaos Kainourgios (Grecia, 23 de ani) și Marko Nunic (Slovenia, 28 de ani).

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
Se dau noi VOUCHERE în România. Se aplică din 23 aprilie. Premieră totală
Se dau noi VOUCHERE în România. Se aplică din 23 aprilie. Premieră totală
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×